Comunicat de presă Ziua Mondială a Diabetului 2024
În fiecare an, pe 14 noiembrie, la nivel global, se marchează Ziua Mondială a Diabetului, o campanie inițiată de Federația Internațională de Diabet pentru a aduce în prim-plan complexitatea acestei afecțiuni cronice grave, care reprezintă una dintre cele mai mari provocări de sănătate publică.
Anul acesta, campania globală pune accentul pe aspecte esențiale și adesea neglijate ale vieții cu diabet: calitatea vieții și bunăstarea fizică și mentală a persoanelor afectate. Mai mult decât controlul glicemic, se subliniază importanța unei abordări integrate care să acopere atât aspectele medicale, cât și cele sociale și psihologice.
Cele mai recente date ale Federației Internaționale de Diabet estimează 537 de milioane de cazuri de adulți cu diabet la nivel mondial (în 2021), iar proiecțiile specialiștilor indică o creștere la aproximativ 643 de milioane de cazuri până în 2030, respectiv 783 de milioane până în 2045, în lipsa unor măsuri coordonate care să limiteze creșterea prevalenței diabetului.
Diabetul zaharat în România, în continuare mult sub-diagnosticat
În România, se estimează că 11,6% din populația adultă suferă de diabet zaharat, iar 16,5% se află în stadiul de prediabet, conform datelor singurului studiu de prevalența diabetului în România – studiul epidemiologic PREDATORR, realizat de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice în perioada 2012-2014.
Datele oficiale ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) arată însă că doar aproximativ 1,3 milioane de persoane cu diabet se află sub tratament în cadrul Programului Național de Diabet Zaharat. Acestea înseamnă doar puțin peste jumătate din totalul cazurilor de diabet estimate, adică 6,46% din populație (față de 11,6%), potrivit datelor Institutului Național de Statistică pentru anul 2023. Restul de cazuri care nu se află în evidența CNAS reprezintă fie persoane care nu urmează tratament farmacologic prin Programul Național de Diabet Zaharat, fie cazuri nediagnosticate, ceea ce confirmă și în România tendința de la nivel global, care estimează că aproximativ 1 din 2 cazuri de diabet rămân nediagnosticate sau nu urmează un tratament împotriva diabetului2.
În timp ce la nivel național, persoanele diagnosticate cu diabet zaharat reprezintă 6,46% din populația României, la nivel județean se observă variații semnificative ale acestui indicator. În două județe, numărul persoanelor diagnosticate cu diabet depășește 10% din populație: Bihor (14,8%) și Satu-Mare (10,5%). La polul opus, în șapte județe, procentul este sub 5%: Ilfov (2,6%), Giurgiu (3,3%), Bistrița-Năsăud (4,3%), Sălaj (4,6%), Suceava (4,6%), Arad (4,8%) și Tulcea (4,9%).
Îngrijirea persoanelor cu diabet în România, realizată exclusiv de medici cu specialitatea de diabet zaharat, o particularitate în rândul statelor membre ale Uniunii Europene
În România, îngrijirea persoanelor cu diabet este asigurată de medici specializați în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, o particularitate în raport cu alte state ale Uniunii Europene, care se traduce printr-o calitate superioară a îngrijirilor oferite.
Țara noastră se numără astfel printre puținele state la nivel mondial unde funcționează specialitatea de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice ca specialitate de sine stătătoare, dedicată exclusiv îngrijirii persoanelor cu diabet și complicații ale diabetului.
Conform datelor furnizate de Colegiul Medicilor din România, la începutul anului 2023, aveam 1070 de medici diabetologi în activitate sau în formare: existau 867 de autorizații de liberă practică eliberate pentru specialiști și medici primari în această specialitate, iar 203 medici rezidenți se aflau în formare pentru a deveni diabetologi.
În 2023, cheltuielile directe pentru îngrijirea persoanelor cu diabetul zaharat în România, suportate prin Programul Național de Diabet Zaharat (nu sunt luate în calcul costurile legate de spitalizări), au totalizat aproximativ 2,6 miliarde de lei.
Distribuția acestor fonduri a fost următoarea:
- medicamente (92,13%)
- teste de automonitorizare a glicemiei pentru pacienții tratați cu insulină (4,80%)
- dispozitive medicale precum pompe de insulină și senzori de monitorizare glicemică continuă (0,81%)
- consumabile pentru aceste dispozitive (2,15%)
- consumabile pentru măsurarea valorilor HbA1c (0,11%)
Accesul la servicii medicale specifice oferite de un medic diabetolog, deficitar în anumite județe la nivel național
România se confruntă cu o distribuire neuniformă a numărului de specialiști în diabet la nivel național, ceea ce conduce la dificultăți pentru persoanele cu diabet din anumite regiuni ale țării în a beneficia de un consult de specialitate.
Potrivit datelor analizate de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, cel mai bun acces la un specialist diabetolog în România este în Municipiul București (6.980 locuitori/medic diabetolog), urmat de județele Bihor (8.000 locuitori/medic diabetolog), Timiș (11.026 locuitori/medic diabetolog), Cluj (11.319 locuitori/medic diabetolog), Iași (13.347 locuitori/medic diabetolog) și Dolj (14.986 locuitori/medic diabetolog). Tot aici se înregistrează și cel mai mic număr mediu de pacienți tratați de un medic diabetolog, astfel: Municipiul București (686 pacienți/medic), urmat de județele Iași (786 pacienți/medic), Cluj (810 pacienți/medic), Timiș (839 pacienți/medic) și Dolj (1.162 pacienți/medic).
În contrast, județele cu cel mai mic număr de diabetologi raportat la numărul de locuitori sunt Ialomița (125.408 locuitori/medic diabetolog), Ilfov (108.541 locuitori/medic diabetolog), Sălaj (82.667 locuitori/medic diabetolog) și Călărași (82.196 locuitori/medic diabetolog). Totodată, cel mai mare număr mediu de pacienți per medic diabetolog se întâlnește în județele Ialomița (6.869 pacienți/medic), urmat de Călărași (4.511 pacienți/medic), Argeș (4.159 pacienți/medic), Sălaj (3.803 pacienți/medic) și Prahova (3.638 pacienți/medic).
„Accesul populației la un medic diabetolog este esențial pentru depistarea precoce și tratamentul persoanelor cu diabet, contribuind astfel la îmbunătățirea prognosticului și la reducerea impactului diabetului asupra societății per ansamblu. De Ziua Mondială a Diabetului 2024, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice subliniază încă o dată importanța asigurării unui acces uniform la specialiști diabetologi, în fiecare județ al României, în conformitate cu numărul locuitorilor, astfel încât persoanele cu diabet să beneficieze neîntârziat de îngrijire de specialitate. Lupta eficientă împotriva diabetului zaharat înseamnă în primul rând acces adecvat la servicii medicale de calitate și la specialiști, iar resursa umană este vitală în acest sens.”, a precizat prof. univ. dr. Bogdan Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
Cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului 2024, joi, 14 noiembrie, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM) organizează un „maraton” de conștientizare, informare și educație medicală menit să aducă în atenția populației generale și a publicului profesionist deopotrivă, problematica complexă a diabetului zaharat.
Timp de 24 de ore, SRDNBM oferă în cadrul „MARATONULUI în DIABET” transmisiuni video pe multiple canale, destinate informării și conștientizării cu privire la diabetul zaharat, precum și sesiuni științifice dedicate exclusiv profesioniștilor din sănătate, respectiv medicilor diabetologi și din specialități conexe pe tematici de actualitate, de interes pentru practica clinică
Acest comunicat de presă este emis de către Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și Centrul de Strategii pentru Politici Publice de Sănătate în Diabet.
Referințe:
1,2 https://diabetesatlas.org/
Read More
Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, o nouă conducere
Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și-a desemnat, în urma ședinței Adunării Generale, noua structură a conducerii.
Președinte al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a fost ales prof. univ. dr. Bogdan Timar, medic primar diabet în cadrul Clinicii de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara, decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Prof. univ. dr. Bogdan Timar deținuse anterior, în cadrul Societății, funcția de vicepreședinte.
„Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice este una dintre cele mai vechi și importante societăți științifice medicale din România. Sunt bucuros și onorat pentru votul de încredere pe care l-am primit din partea colegilor medici diabetologi și sunt convins că împreună cu toți medicii diabetologi din România vom reuși dezvoltarea conceptului #TeamDIAB. Ediția 50 a Congresului Național, ce s-a desfășurat la Timișoara într-o atmosferă extraordinară, a readus în Societatea noastră spiritul de echipă și colaborarea pentru dezvoltarea specialității de diabet, având ca obiectiv principal persoana cu diabet”, a declarat prof. univ. dr. Bogdan Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
În noua structură a Comitetului Director au fost aleși doi noi membri: conf. univ. dr. Mihaela Vladu și prof. univ. dr. Alexandra Sima (secretar).
Noua structură a Comitetului Director este formată din:
Președinte: Prof. univ. dr. Bogdan Timar
Vicepreședinți:
- Prof. univ. dr. Cristian Guja
- Dr. Anca Cerghizan
Membri:
- Prof. univ. dr. Cornelia Bala
- Prof. univ. dr. Bogdan Mihai
- Dr. Delia Reurean Pintilei
- Prof. univ. dr. Gabriela Roman
- Conf. univ. dr. Mihaela Vladu
Secretar: Prof. univ. dr. Alexandra Sima
Adunarea Generală 2024 s-a desfășurat în cadrul ediției 50 a Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, ce a avut loc în perioada 15-18 mai, la Timișoara.
Aproape 800 de participanti au fost prezenți la ediția aniversară a Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
Congresul Național s-a desfășurat sub conceptul #TeamDIAB, structurat pe 3 direcții strategice: trecutul Societății, prezentul Societății și viitorul Societății.
PR&Comunicare: Sănătatea Press Group
Read MoreConferință de presă organizată de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice cu ocazia Zilei Mondiala a Diabetului
Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice organizează cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului o conferință de presă care va avea loc marți, 14 noiembrie 2023, ora 10:00, la Hotel Novotel, Sala Paris Gauche.
Începând cu anul 1991, ziua de 14 noiembrie este dedicată luptei împotriva diabetului zaharat, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Începând cu anul 2007, a devenit zi oficială a Națiunilor Unite, prin adoptarea unei Rezoluții a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din decembrie 2006.
“Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice dorește să atragă atenția populației asupra impactului diabetului zaharat – o problemă majoră de sănătate publică – a importanței depistării, tratării și monitorizării acestei afecțiuni, precum și a prevenirii complicațiilor. Ne vom concentra asupra conștientizării și a luptei împotriva acestei boli cronice, subliniind importanța prevenirii diabetului zaharat”, a declarat prof.univ.dr. Gabriela Radulian, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
În ultimii ani, incidența diabetului zaharat a crescut la nivel mondial. Tendința de creștere a numărului de cazuri de diabet zaharat s-a accelerat și în România, mai ales în timpul pandemiei COVID 19.
Tema Zilei Mondiale a Diabetului 2021-2023 – cea mai mare campanie de conștientizare a diabetului în lume – este: “Accesul la îngrijirea diabetului”, iar Sloganul pentru 2023: “Cunoaște-ți riscul, Cunoaște-ți răspunsul!”
Anul acesta, campania pune accent pe cunoașterea riscului de diabet zaharat, evaluarea impactului complicațiilor, precum și importanța accesului la informații pentru a beneficia de serviciile medicale și îngrijirea necesară în timp util.
Conform ultimelor date, în România 1 din 12 adulți are diabet, în timp ce media europeană este de 1 din 11 adulți. Se estimează că la o persoană diagnosticată cu diabet zaharat, mai există cel puțin încă una nediagnosticată. Mai mult, 7 din 10 români ajung la medic în stadii avansate ale bolii.
În lipsa diagnosticării precoce sau a respectării indicațiilor de tratament și a optimizării stilului de viață recomandat de specialist, diabetul zaharat determină o serie de complicații grave, precum: neuropatie, retinopatie, boală cronică renală, afecțiuni cardiovasculare.
La eveniment, au confirmat prezența importante personalități din domeniul Sănătății, care prin activitatea lor contribuie la crearea condițiilor necesare pentru asigurarea unui acces cât mai bun la servicii de prevenire și tratare a diabetului zaharat, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, ai industriei farmaceutice și reputați jurnaliști.
Speakeri:
- Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății
- Dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial – Administrația Prezidențială
- Dr. Carmen Orban, Consilier de Stat – Cancelaria Prim- Ministrului
- Dr. Caroline Clarinval, Directorul Biroului OMS în România
- Dr. Andrei Baciu, Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
- Dr. Cristian Bușoi, Președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European
- Dr. Daciana Toma, Coordonatorul Grupului de Lucru Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul SNMF
- Radu Gănescu, Președintele Coaliției Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România
- Maria Mesaroș, persoana cu diabet
- Prof. Univ. Dr. Gabriela Radulian, Președintele SRDNBM
Read More
Persoana cu diabet zaharat, mai vulnerabilă ca oricând | Conferință de presă organizată în contextul Zilei Mondiale a Diabetului
Invitație conferință de presă online
Persoana cu diabet zaharat, mai vulnerabilă ca oricând
Conferință de presă organizată în contextul Zilei Mondiale a Diabetului
Duminică, 14 noiembrie
Diabetul zaharat este un factor de risc pentru dezvoltarea de forme grave de COVID-19 și, mai mult decât atât, există date ce sugerează că infecția cu virusul SARS-CoV-2 poate duce la declanșarea diabetului zaharat la unele persoane sau la dezechilibrarea acestuia.
Datele oficiale arată că aproape o treime dintre decesele provocate de COVID-19 în România s-au înregistrat în rândul persoanelor cu diabet zaharat1.
La nivel mondial, cercetătorii au constatat că peste 40% dintre persoanele cu diabet zaharat internate în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2 necesită asistență medicală în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă2.
Toate aceste date sugerează că persoana cu diabet este vulnerabilă în pandemia de COVID-19
În acest context, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice vă invită duminică, 14 noiembrie, de la ora 11:00 la conferința de presă ONLINE Persoana cu diabet zaharat, mai vulnerabilă ca oricând
Evenimentul va fi transmis pe pagina de Facebook și pe site-ul Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice https://societate-diabet.ro.
Invitați confirmați:
- Prof. dr. Romulus Timar – Președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice
- Col. șef lucr. dr. Valeriu Gheorghiță – Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19
- Prof. dr. Florentina Furtunescu – Medic sănătate publică și management, Pro-rector Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București
- Cristina Petruț – Prima persoană căreia i-a fost instalată o pompă de insulină în România, Vicepreședintele Federației Asociațiilor Diabeticilor din România
- Prof. dr. Daniel Coriu – Președintele Colegiului Medicilor din România
STATE OF THE ART – Dr. Gabriel Diaconu
În cadrul conferinței de presă, dr. Gabriel Diaconu va avea o intervenție cu privire la comportamentul persoanelor cu boli cronice, aflate la risc, în timpul pandemiei de COVID-19.
Proiectul Persoana cu diabet zaharat mai vulnerabilă ca oricând face parte din campania Controlează-ți Diabetul – ediția 2021, derulată anual de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice în contextul Zilei Mondiale a Diabetului.
Pentru orice detalii vă stăm la dispoziție la adresa de e-mail office@societate-diabet.ro .
Referințe:
- https://insp.gov.ro/download/CNSCBT/docman-files/Coronavirus%20nCoV/analiza_cazuri_confirmate_covid-19/Raport-saptamanal-EpiSaptamana43_2021.pdf
- https://care.diabetesjournals.org/content/44/9/1916
Read More
Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice salută publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului privind aprobarea Ghidului de management al diabetului zaharat
Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice salută publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului privind aprobarea Ghidului de management al diabetului zaharat.
Ghidul de management al diabetului zaharat a fost elaborat de către Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (președinte prof. dr. Romulus Timar) și de către Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (președinte prof. dr. Gabriela Roman), consultant științific fiind doamna prof. univ. dr. Maria Moța. Peste 30 de cadre universitare de la Universitățile de Medicină și Farmacie din țară au contribuit la realizarea acestui ghid, care poate fi găsit pe site-ul Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, la adresa https://societate-diabet.ro/wp-content/uploads/2021/07/Ghidul-SRDNBM-2021.pdf .
”Diabetul zaharat reprezintă o problemă de sănătate publică, cu costuri directe și indirecte importante, astfel că trebuie să reprezinte o prioritate. Noul ghid reprezintă o actualizare necesară și o aliniere la standardele internaționale în privința managementului acestei afecțiuni, cuprinzând reglementări privind diagnosticul și clasificarea tulburărilor metabolismului glucidic, evaluarea pacientului cu diabet zaharat tip 2, managementul diabetului zaharat tip 2, managementul bolilor asociate, complicațiile microvasculare ale diabetului zaharat, neuropatia diabetică, piciorul diabetic, complicațiile acute ale diabetului zaharat, tehnologiile noi în diabetul zaharat, hipoglicemia la pacienții cu diabet zaharat, suportul psihologic în diabetul zaharat, educația terapeutică în diabetul zaharat, diabetul zaharat la vârstnici, diabetul zaharat și sarcina, diabetul zaharat tip 1 la copil și adolescent, abordarea pacientului cu diabet zaharat pe perioada spitalizării și prediabetul. Un accent deosebit se pune pe strategiile de prevenție a diabetului zaharat tip 2, strategii clasificate în patru etape: primordială, primară, secundară și terțiară”, a declarat prof. dr. Romulus Timar, președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.
Prevenția primordială reprezintă adaptarea strategiilor în faza de toleranță normală la glucoză pentru a opri apariția factorilor de risc, în timp ce prevenția primară înseamnă diagnostic/screening în stadiul de prediabet – alterare glicemiei à jeun (AGJ) și/sau scăderea toleranței la glucoză (STG) – și intervenții active, prevenția secundară include strategiile care sunt realizate după ce DZ tip 2 a fost detectat pentru a preveni sau întârzia dezvoltarea complicațiilor cronice ale bolii, iar prevenția terțiară se realizează în stadiul în care s-au instalat deja complicații, cu scopul de a preveni progresia acestora.
Potrivit studiului epidemiologic PREDATORR (ultimul studiu național de prevalența diabetului în România), în țara noastră, aproximativ 11,6% din populația adultă (20-79 de ani) are diabet1. Aceasta înseamnă cu 31,8% mai mult decât media globală (8.8%) raportată de către IDF și cu 70% peste media europeană2.
Referințe:
1 Studiul Epidemiologic PREDATORR – Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, 2014
2 http://diabetesatlas.org/IDF_Diabetes_Atlas_8e_interactive_EN/
Read More(SRDNBM) anunță cu regret trecerea în neființă a prof. dr. Petru Aurel Babeș
Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM) anunță cu regret trecerea în neființă a prof. dr. Petru Aurel Babeș, medic diabetolog.
Dumnezeu să îl odihnească!
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate, alături de care se află gândurile noastre în aceste momente.
Născut în 1943, la Brașov, prof. dr. Petru Aurel Babeș a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București în 1967. Zece ani mai târziu, a devenit specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice, specialitate căreia i s-a dedicat pe tot parcursul vieții. Din 1993, prof. dr. Babeș a intrat în învățământ, în cadrul Universității din Oradea. Printre ariile sale de interes în cercetare s-au numărat medicină internă şi diabet, nutriţie şi boli metabolice în întregime: corelaţii între diferite patologii, inclusiv cu alte domenii ( efectul diabetului, al tratamentului acestuia, respective al complicaţiilor asupra altor specialităţi: chirurgicale, ginecologice, neuropsihiatrie, stomatologice, etc).
Prof. dr. Babeș era președintele Comisiei de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a Ministerul Sănătății.
Read More